Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru protecția datelor cu caracter personal

 

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal, inclusiv pentru ajustarea la legislația europeană în domeniu. Astfel, va fi asigurat un nivel mai înalt de securitate la prelucrarea acestora.

Documentul stabilește cadrul juridic referitor la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. De asemenea, este fixat modul de organizare și funcționare a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), instituție ce va monitoriza implementarea legislației în domeniu.

În noua lege este introdusă mai explicit noțiunea de ”pseudonimizare”. Aplicarea acesteia va reduce riscurile pentru persoanele vizate și va ajuta operatorii să își îndeplinească mai facil obligațiile de protecție a datelor. Totodată, pentru a consolida „dreptul de a fi uitat” în mediul online, operatorul care a făcut publice date personale are obligația de a-i informa pe cei care le prelucrează să șteargă orice copii sau linkuri către acestea.

În același timp, sunt fixate și sancțiunile aplicate pentru încălcările legislației de profil. Orice persoană care consideră că i-a fost încălcat dreptul cu privire la protecția datelor cu caracter personal poate depune o plângere la CNPDCP timp de un an de la data constatării încălcării. Amenzile pentru operatori se pot ridica la 1 milion de lei sau până la 1% din cifra de afaceri, în cazul unei întreprinderi.

Total
0
Shares
Total
0
Share