HoReCa mizează pe Guvernul Chicu că va reveni la 10% TVA-ul majorat de Guvernul Sandu la 20%

Consiliul Asociației Investitorilor Străini din Moldova (FIA), HoReCa
Consiliul Asociației Investitorilor Străini din Moldova (FIA) a formulat mai multe propuneri pentru noul Guvern în cadrul unei discuții cu premierul Ion Chicu privind Programul de activitate al Executivului.

Asociația Investitorilor Străini mizează pe un cadru de reglementare adecvat și stabil pentru desfășurarea afacerilor și atragerea investițiilor străine.

Tradițional, FIA formulează propunerile sale către autoritățile țării în Cartea Albă, care reflectă nu doar principalele obstacole pentru investiții și dezvoltarea afacerilor în Moldova, dar include propuneri și soluții complexe pentru depășirea acestora. Primului-ministru i-a fost înmânată Ediția 2019 a Cărții Albe, care conține 9 capitole și 110 propuneri concrete de optimizare a climatului de afaceri al Moldovei.

În cadrul întrevederii a fost statuată necesitatea obiectivă a excluderii modificărilor legislative frecvente, care duc la creșterea poverii fiscale asupra businessului.

Membrii Consiliului Asociației au sugerat Primului ministru să analizeze posibilitatea revizuirii subiectul taxării sectorului HORECA, prin revenirea la cota TVA de 10%. Totodată, s-a propus de a readuce pe agenda Guvernului RM subiectul reglementării comerțului în bază de patente, pentru a preveni contrabanda și dezvoltarea economiei tenebre; de a exclude plafonarea cheltuielilor de transport ale angajaților la locul de muncă, organizată de către angajator, având în vedere deficitul forței de muncă și necesitatea prevenirii exodului acesteia din țară.

FIA a mai menționat necesitatea revizuirii inițiativelor de amendare a Legii comerțului interior, fiind punctate momentele sensibile ale acestui proiect. De asemenea, pe parcursul întrevederii au fost abordate impedimentele operatorilor din industria telecom, precum și provocările prestatorilor de servicii medico-sanitare private, fiind sugerate organizarea unor ședințe separate tematice, pentru a conveni de comun acord asupra soluțiilor propuse.

În cadrul întrevederii a fost abordat și subiectul privind reforma justiției. Consiliul Asociației a menționat că speră că reforma justiției nu va avea un caracter formal, ci unul complex și sistemic, ceea ce va permite procuraturii, judecătoriilor și organelor de drept să scape complet de corupție și subiectivism, de influența forțelor politice, și va transforma aceste instituții de stat importante în unele obiective, independente și corecte. Asociația a îndemnat Guvernul să nu refuze suportul partenerilor de dezvoltare în reformarea sistemului justiției.

Amintim că decizia de a se majora cota TVA pentru sectorul HoReCa de la 10 % la 20% a fost luată acum câteva luni, de către Ministrul Finanțelor, Natalia Gavriliță din cabinetul de miniștri al Maiei Sandu. Atunci această decizie a fost criticată cu vehemență, iar cei din organizația MĂR au organizat chiar și proteste atât în fața Guvernului cât și a Parlamentului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share