Iahtul de lux ”Graceful”, despre care presa internațională susține că ar aparține președintelui rus Vladimir Putin, a fost observat în apropierea coastelor Danemarcei, fiind escortat de un distrugător și o navă de patrulare ale Federației Ruse.
Potrivit presei daneze, convoiul format din trei nave rusești a traversat apele teritoriale ale Danemarcei. Publicația ”DR Verifier” precizează că identitatea iahtului a fost confirmată cu ajutorul platformelor internaționale de monitorizare a traficului maritim și al fotografiilor realizate în zonă.
Conform informațiilor publicate, superiahtul ”Graceful” a traversat în cursul nopții strâmtoarea Marele Belt, iar în dimineața zilei următoare a fost observat în apropierea insulei Anholt. Presa daneză relatează că, potrivit traseului și vitezei de deplasare, nava urma să treacă în cursul zilei prin apropierea orașului Skagen.
Forbes și alte publicații internaționale au relatat anterior că ”Graceful” este folosit de Vladimir Putin, însă Kremlinul nu a confirmat oficial că liderul rus este proprietarul ambarcațiunii. Convoiul a atras atenția prin prezența unei escorte formate dintr-un distrugător și o navă de patrulare ale Marinei ruse.



