Analistul politic și directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), Igor Boțan, pare să-l apere pe ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, după ce acesta a declarat că „Armata rusă (…) a oprit vărsările de sânge” în anul 1992, când a avut loc războiul moldo-rus.
Igor Boțan a declarat că șeful MAEIE a vorbit strict în baza documentelor oficiale ale Republicii Moldova.
„Opinia ministrului Ciocoi reprezintă punctul de vedere oficial al Republicii Moldova, bazat pe documente”., a declarat Igor Boțan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Boțan a declarat că tot de la documentele oficiale ale țării a pornit și declarația ex-ministrului de Externe din Guvernul Maiei Sandu, Nicu Popescu. Dacă Ciocoi a declarat că armata rusă a oprit vărsările de sânge, atunci Popescu a declarat de două ori că în 1992 a avut loc un război civil. Abia după presiunea opiniei publice, Popescu și-a retras declarațiile.
„Mă tem că cel mai important document de referință va fi primit în furci de către opinia publică. Este vorba despre Convenția din 21 iulie 1992 privind reglementarea pașnică a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova. Acel document vorbește despre două părți implicate în conflict – Republica Moldova și Transnistria și vorbește despre Armata a 14-a, care este neutră și care a avut un rol, chipurile, în această reglementare. Și iată, dacă pornim de la acest document, sigur că miniștrii noștri de externe, precum Nicu Popescu, care a scăpat acea frază despre război civil… Dar cum altfel ar fi putut spune despre ceea ce am avut în Transnistria după semnarea acelui document, dacă în el se vorbește despre două părți implicate în conflict și e clar că acele două părți sunt Republica Moldova și Transnistria, document care stă la baza întregii reglementări transnistrene din ‘92 până în prezent? Și acest lucru trebuie luat în considerare și dacă am ajuns în 2020, sigur că nu trebuie să uităm de hotărârea Curții Constituționale din 2 mai 2017, care a stabilit că, de fapt, Transnistria este teritoriu ocupat. Deci, pe de o parte, noi avem acel document care stă la baza reglementării transnistrene…”, a punctat Igor Boțan.
Igor Boțan a îndemnat diplomații și miniștrii de externe ai Republicii Moldova să fie foarte atenți atunci când când abordează subiectul reglementării regiunii transnistrene.
„Pe de o parte, înțelegem că ei trebuie public să vorbească pornind de la documente, de la realități fixate în documente, pe de altă parte, ei nu pot ignora opinia publică din Republica Moldova și durerea celor care au fost implicați în acel conflict”, a mai adăugat Boțan.
Telegraph.md amintește că un grup de veterani ai războiului de pe Nistru au cerut demisia ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, după ce acesta a declarat că „Armata rusă (…) a oprit vărsările de sânge” în anul 1992. Astăzi, șeful statului, Igor Dodon, a declarat în fața presei că declarațiile ministrului Ciocoi au fost rupte din context.
Citește și: Dinamizarea dialogului moldo-american: Ministrul de externe s-a întâlnit cu un oficial SUA