În unele țări din Uniunea Europeană au fost înregistrare cazuri de transportare organizată a alegătorilor la secțiile de vot. Totodată, există bănuieli rezonabile că unii cetățeni, care votează cu buletinul de identitate expirat, au fraudat votul. Despre aceasta Igor Dodon a declarat la postul de televiziune REN Moldova, transmite Telegraph.md, cu referire la Politics.md
Candidatul independent spune că poliția și Comisia Electorală Centrală a fost sesizată cu privire la fiecare caz.
„Despre falsificare, acestea se pot produce la secțiile de vot de peste hotare, acolo unde s-a permis votarea cu actele expirate. Există bănuieli că unii cetățeni au votat de câteva ori. Semnalele respective vin doar din țările UE și noi am sesizat CEC-ul. Dacă vorbim despre transportarea organizată a alegătorilor, care reprezintă coruperea alegătorului, avem semnale că acest lucru s-a întâmplat în diasporă, în speciale în țările UE. Nu e clar cine a achitat transportul. Și acum sunt anunțuri de acest gen, noi ne-am adresat la CEC și la poliție. Eu nu exclud că dacă vom avea dovezi cu privire la coruperea alegătorilor, vom pune la dubii rezultatele alegerilor la unele secții de vot. Acest subiect l-am discutat astăzi și cu ambasadorii”, a declarat Igor Dodon.
Candidatul independent a mai spus că a majorat numărul observatorilor, care vor monitoriza alegerile în țările din UE.
Șor i-a transmis lui Pavel Filip să se liniștească și să se așeze pe tușă