Igor Dodon, despre cererea liderului PAS de demisie a președintelui: “Pasărea mălai vizează, iar Maia Sandu președinția”

“Pasărea mălai vizează, iar Maia Sandu președinția”, așa a comentat Igor Dodon cererea liderului PAS ca șeful statului să-și dea demisia pentru ca să poată fi organizate alegeri parlamentare anticipate odată cu cele prezidențiale.

„Nu-i interesează pe oameni alegerile, de aceea va spun: coborâți de pe facebook. Pe oameni altceva îi interesează: salarii, pensii, drumuri, seceta, etc. Cum demisia presedintelui va ajuta la rezolvarea acestor chestiuni. Din contra, va crea o criză politică suplimentară. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu avem parlament funcțional, guvern și nici președinte? Va fi primul caz în istorie când nicio instituție de stat funcțională pe deplin. Putem să ne permitem acest lucru?”, s-a întrebat Dodon.

„Eu nu plec, va fi o decizie iresponsabilă și va crea haos. Pentru a ajunge la acest scenariu, va trebui ca Maia Sandu cu partenerii Șor și Candu să dați jos Guvernul, apoi de 2 ori să încercați să alegeți altul și abia apoi să demiteți președintele. Încercați să faceți asta cu partenerii Candu și Sor”, a declarat Dodon care are și o soluție: „Este sesizarea lui Vasile Bolea, dacă CC dă acordul, vă invit la președinție și discutăm. Numai nu prin demisia președintelui!”, a încheiat șeful statului.

Citește și: Avocatul lui Plahotniuc este convins că acuzațiile împotriva ex-liderului democrat nu vor putea fi dovedite niciodată

Total
0
Shares
 
Total
0
Share