Igor Dodon: “Plahotniuc personal sună deputații din Parlament”

Președintele Igor Dodon susține că fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, care a părăsit Republica Moldova acum un an, încearcă să amenințe unii deputați din parlament. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru filmul NM „Moldova 2.0. Un an fără Plahotniuc”.

Potrivit lui Igor Dodon, ceea ce se întâmplă în prezent în parlament cu „cumpăratul” deputaților ar fi „amprenta lui Plahotniuc”. Totodată, președintele țării susține că tentativa de influențare a Curții Constituționale este același instrument pe care l-a folosit Plahotniuc anterior.

„Știu că el personal sună deputații din parlament. Unii dintre ei mi-au spus acest lucru. Încearcă să îi convingă sau să îi amenințe ca să nu ia o decizie sau alta. Sunt sigur că Plahotniuc va încerca să-și ia revanșa. El are nevoie să dețină controlul, așa cum a făcut-o mereu în parlament”, a relatat președintele.

Igor Dodon consideră că Vladimir Plahotniuc încearcă să divizeze politicienii de dreapta și cei de stânga, pentru ca să îi controleze.

„Acesta a fost întotdeauna jocul lui preferat. Vreau să amintesc cum a fost în 2010 (Dodon pe atunci era deputat PCRM – NM), când negociam crearea unei coaliții de stânga, când ne-au tras pe sfoară, iar Plahotniuc a mers cu Filip și adevenit prim-vice-speaker. Iar în 2013, când împreună cu Voronin a demis guvernul Filat, ca pe urmă să creeze o altă coaliție, cu propriile condiții. Exact același lucru încearcă să facă și acum”, a spus Igor Dodon.

Șeful statului a avertizat că dacă politicienii moldoveni nu vor înțelege acest lucru, atunci în politică nu vor rămâne nici cei de dreapta, nici socialiștii.

„Pur și simplu ne vor trage pe sfoară. Trebuie să fim foarte atenți în această situație. După felul cum vom proceda în lunile apropiate va fi clar dacă Plahotniuc are șanse prin instrumentele sale să întoarcă țara capturată. Eu înțeleg acest lucru. Nu sunt sigur dacă foștii parteneri înțeleg. Dar timpul va arăta”, a conchis președintele țării.

Citește și: Grigore Novac: „Oamenii ne roagă să luptăm ca să nu permitem mafiei să înrobească din nou țara”

Total
0
Shares
Total
0
Share