Igor Dodon spune că Daniel Ioniță ar trebui să-și ceară scuze în fața poporului moldovenesc

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, ar trebui să prezinte scuze publice în fața poporului moldovenesc, al cărui oaspete este. Opinia a fost expusă de către liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul emisiunii live, transmite Telegraph.md

Reacția socialistului vine după ce ambasadorul român a declarat că ar vaccina cetățenii țării noastre de „moldovenism primitiv”.

Eu nici nu știu cum să calific declarațiile lui Ioniță, dl ambasador, să ne numești pe noi, băștinașii acestei țări, ca purtători ai moldovenismului primitiv… Imaginați-vă că ambasadorul nostru în România își permitea să vorbească așa. Ce se întâmpla? Zbura din țară în decurs de câteva clipe. Îi săreau în cap toți. La noi Maia Sandu tace, e clar, ea e româncă. Dle Ioniță, ați fost la mine acasă, în beci, la Sadova. V-a plăcut tare vinul produs de un purtător al moldovenismului, nu primitiv, dar cu rădăcini mai mari ca ale dvs. Noi venim din sec 14. Este un lucru categoric inadmisibil. Ar fi bine să vă cereți scuze de la poporul moldovenesc. Sunteți oaspete la noi în țară. Dacă încă nu vă huiduiesc pe drumuri, asta e pentru că suntem oameni buni, primitori”, a declarat Dodon.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ // Deputații au susținut în prima lectură proiectul PSRM, ce prevede achitarea energiei electrice din contul statului

Total
0
Shares
Total
0
Share