În cadrul Ministerului de Externe de la Chișinău a fost instituită Celula de criză

În contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina, la indicația vicepremierului, ministrului de externe Nicu Popescu, în cadrul MAEIE a fost instituită Celula de criză care monitorizează în regim de permanență situația de securitate și coordonează operațiunile de evacuare a cetățenilor țării noastre din Ucraina. De asemenea, Celula de criză este în contact cu misiunile diplomatice ale țării noastre în exterior și misiunile diplomatice străine acreditate în Republica Moldova.

Concomitent, MAEIE a dispus întărirea măsurilor de securitate la misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova care au un grad înalt de expunere.

Reiterăm apelul către cetățenii Republicii Moldova de a nu se deplasa în țara vecină, iar celor care se află temporar în Ucraina le transmitem să părăsească imediat teritoriul acestui stat.

Solicităm cetățenilor Republicii Moldova să completeze acest formular în vederea facilitării comunicării cu funcționarii consulari: https://forms.office.com/r/L31TQDc457.

Liniile telefonice de urgență ale misiunilor diplomatice sunt constituite și active în regim de permanență (24/7):

Kiev: +38 068 384 2016 sau la adresa de email: kiev@mfa.gov.md,
Odesa: +380 99 242 0835 sau la adresa de email: odesa@mfa.gov.md

Centrul de apel al MAEIE poate fi contactat la numerele de telefon 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numerele +373 22 23 20 02; +373 22 20 10 47 (inclusiv din străinătate), sau email: call.center@mfa.gov.md.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene face un apel ferm către toți cetățenii de a se informa numai din sursele oficiale pentru a preîntâmpina eventualele distorsionări ale realității rezultate în urma activării diferitor canale pe rețele sociale care generează știri false cu scopul dezinformării populației.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share