În localurile din capitală vor fi INTERZISE oficial mesele de sărbătoare și corporativele

Noi restricții privind sectorul HORECA. Autoritățile municipale anunță că în cel mai scurt timp, mesele de sărbătoare și corporativevele cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vor fi interzise oficial până la data de 15 ianuarie, transmite Telegraph.md, cu refeferire la Emedecina.md

Subiectul a fost discutat la ședința săptămânală a serviciilor primăriei din această dimineață. Decizia de interzicere a evenimentelor corporative și restricții mai dure pentru sectorul HORECA, vine după ce, mai mulți agenți economici ai unităților de administrație publică nu s-ar fi conformat restricțiilor și măsurilor de combatere a pandemiei de Covid-19.

„Am avut o discuție destul de constructivă cu HORECA referitor la solidaritatea instituțiilor de administrație publică în prevenirea și controlul asupra infecției Covid, dar în același timp am solicitat și am rugat să nu se organizeze mese și petreceri de sărbătoare cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Le mulțumesc celor care s-au conformat, însă alți reprezentanți HORECA așa și nu au înțeles și nu doresc absolut deloc să susțină”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a cerut ca în cel mai scurt timp să fie convocată ședința Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică în care să fie aprobată decizia privind interdicția oficială pentru oricare mese de sărbătoare sau corporative, în perioada de până la 15 ianurie, iar grupurile intersectoriale să verifice acest lucru

„Sunt în două lumi diferite, în care în una răsună muzica la corporative, iar în cealaltă nu cântă muzica pentru că este foarte trist. În viitorul apropiat va fi convocată ședința Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău pentru a impune restricții pentru perioada sărbătorilor. Activitatea grupurilor intersectoriale să fie activizată. Fac un apel către toți chișinăuieni ca anul acesta, sărbătorile de Crăciun și Anul nou să le marcăm fără prea mulți oaspeți, într-un cer restrâns”, a mai declarat Ion Ceban.

Până în prezent, în capitală au fost înregistrate 56 764 de cazuri de Covid și 898 de decese.

Moldova: Noi restricții de călătorie din și spre Marea Britanie. O decizie urmează să fie luată în decurs de câteva ore

Total
0
Shares
 
Total
0
Share