În urma unei viziuni, nepotul lui Pablo Escobar a găsit „o comoară” ascunsă în pereții casei regelui drogurilor. Despre ce este vorba

Unul dintre nepoții lui Pablo Escobar a dezvăluit că a descoperit o pungă cu 18 milioane de dolari ascunsă în peretele uneia dintre locuințele unchiului său, scrie BBC. Nicolás Escobar a declarat presei columbiene că „o viziune” l-a condus la locul unde erau ascunși banii. Unele bancnote, vechi de câteva decenii, sunt atât de degradate încât nu au mai putut fi folosite.

Nicolas Escobar a mai povestit că, în același loc, a găsit și o mașină de scris, mai multe telefoane, un stilou auriu, o cameră foto și un film încă nedevelopat.

„De fiecare dată când stăteam în living și priveam spre parcare, vedeam un bărbat care intra în casă apoi dispărea”, descrie Nicolas viziunea care l-a condus la locul în care erau ascunși banii.

Conducător al cartelului de droguri din Medellin, Pablo Escobar a câştigat miliarde de dolari de pe urma traficului cu substanțe interzise. Regele drogurilor, responsabil pentru circa 6.000 de crime, a fost ucis de forţele de ordine în 1993.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share