Temperaturi în jur de 30 de grade Celsius şi ploi cu descărcări electrice, preponderent în zona de sud a ţării, prognozează meteorologii în următoarele zile, transmite MOLDPRES.
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), sfârşitul săptămânii curente şi începutul celei următoare vor fi caracterizate, pe întreg teritoriul ţării, de maxime termice de 28-30 grade, ziua, şi 16-18 grade Celsius, noaptea. Tendinţa caniculară se va menţine şi în prima jumătate a săptămânii, indicatorul termometrelor ajungând până la 33 grade Celsius.
Prognozele meteorologilor sunt încurajatoare pentru agricultori, care aşteaptă ploi, deoarece seceta afectează considerabil practic toate ramurile sectorului agrar. Astfel, ploi cu descărcări electrice se aşteaptă în toate regiunile R. Moldova, mai ales la sud. “Pentru zonele de centru şi nord, ploi se prevăd în zilele de luni şi miercuri, pe când în regiunea de sud precipitaţii sunt semnalate în fiecare zi, începând de duminică până joi”, arată informaţiile SHS.
Deocamdată, ploile figurează doar în prognoze, fapt ce a determinat Serviciul Hidrometeorologic de Stat să prelungească până pe 13 iunie Codul Galben de pericol excepţional de incendiu şi să lase în vigoare până la 11 iunie Cod Galben de secetă hidrologică.
Conform meteorologilor, până pe 13 iunie, pe întreg teritoriul ţării se va menţine pericol excepţional de incendiu de clasa V, cu caracter natural, şi ameninţare de incendiu a fâşiilor forestiere şi culturilor agricole. Totodată, din lipsă de precipitaţii rămâne în vigoare Codul Galben de secetă hidrologică. În context, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a solicitat populaţiei şi mai ales agenţilor economici să consume raţional resursele de apă.