Actual

Încă cinci aleși locali au încălcat regimul juridic al conflictelor de interese și cel al incompatibilităților de funcție, iar mandatul unui consilier a fost ridicat de către CEC

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că, Inspectoratul de Integritate a emis acte de constatare în privința a altor cinci aleși locali, care au admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese și cel al incompatibilităților de funcție, după cum urmează:

– Primarul satului Cunicea din raionul Florești a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese – A admis un conflict de interese cu soțul, pe care l-ar fi angajat la casa de cultură din localitate și în privința căruia ar fi emis o serie de acte administrative/juridice, în perioada 2016-2019;
– Primarul comunei Olișcani din raionul Șoldănești a încălcat regimul juridic al incompatibilităților – A deținut simultan mandatul de primar și calitatea de asociat unic în cadrul unei intreprinderi individuale;
– Un consilier în Consiliul raional Sângerei a încălcat regimul juridic al incompatibilităților – a exercitat concomitent mandatul de consilier sătesc și calitatea de director adjunct al unui gimnaziu din orașul Sângerei;
– Un consilier al comunei Baimaclia din raionul Cantemir a încălcat regimul juridic al incompatibilităților – A exercitat simultan mandatul de consilier sătesc și funcția de paznic al Primăriei Baimaclia;
– Un ex-consilier local din comuna Malinovscoe, raionul Rîșcani a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese – În calitate de consilier local, în cea de președinte al consiliului, fiind simultan și angajată în funcția de contabil- șef în cadrul unei intreprinderi individuale a unei persoane apropiate, a participat la adoptarea unei decizii cu privire la aprobarea inițierii procedurii pentru executarea unor lucrări de construcție, care au fost solicitate de firma persoanei apropiate.
În toate cele cinci cazuri, inspectorii de integritate au decis că subiecții declarării vizați, care au admis încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese – prin faptul că având la dispoziție termenul de 30 zile, prevăzut de legislație, nu au declarat și nu au soluționat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în care s-au aflat.

Dacă actele de constatare emise vor rămâne definitive, patru dintre aleșii locali, aflați în funcții – riscă încetarea mandatelor și, respectiv, vor fi decăzuți din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani. Totodată, ar putea fi incluși și în Registrul interdicțiilor, gestionat de ANI.

Suplimentar, comunicăm că, la data de 27 iulie 2020, Comisia Electorală Centrală (CEC) a emis o hotărâre (https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-ridicarea-unui-mandat-de-consilier-din-cadrul-2751_96778.html) prin care a fost ridicat mandatul unui consilier local din cadrul Consiliului comunal Ciutulești din raionul Florești, în privința căruia, ANI a constatat încălcarea regimul juridic al incompatibilităților și a informat reprezentanții CEC despre neconformitatea admisă.

În conformitate cu Legea 132/2016, ANI inițiază controlul averii și al intereselor personale, respectării regimului juridic al conflictelor de interese, incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor – din oficiu, la sesizarea unor persoane fizice sau juridice și din materialele jurnalistice. Respectiv, toate sesizările sunt tratate în mod egal, fiind obligatorii spre examinare în termenii stabiliți de legislație.

loading...

Comments are closed.