Incendii puternice în Turcia. Flăcările se apropie din nou de o centrală electrică

Şase incendii sunt active în prezent în Turcia, iar unul dintre ele ameninţă o centrală electrică din sud-vestul ţării.

Vântul şi temperaturile ridicate au împiedicat duminică eforturile pompierilor de a stinge cele şase incendii care rămân active în Turcia, transmite publika.md

Echipele de intervenţie au tăiat copaci pe o rază de cinci kilometri şi au săpat şanturi pentru a proteja centrala. Totodată, zeci de pompieri şi voluntari încearcă să prevină răspândirea flăcărilor cu rezervoare de apă.

Yenikoy este a doua centrală ameninţată de incendiu în ultimele zile în sud-vestul Turciei. Centrala Kemerkoy, situată la 12 kilometri distanţă, s-a aflat de asemenea în pericol. Cel puţin opt oameni au murit în această vară în Turcia din cauza incendiilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share