Politic

Investirea Maiei Sandu va fi de câteva ori mai scumpă, decât cea a lui Igor Dodon

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ceremonia de inaugurare a președintelui ales, Maia Sandu, va costa de câteva ori mai mult, decât cea din 2016, când a fost investit Igor Dodon. Despre aceasta șeful statului a declarat la N4.

“Colegii din administrația prezidențială subt în discuții, ultimele 10 zile sau 2 săptămâni cu echipa doamnei Maia Sandu. Se discută câte persoane, inițial voiau până la 50 de persoane, acum vor toți 101 deputați plus încă vreo 50-60 de persoane corpul diplomatic, acolo se schimbă în fiecare zi. E stabilit devizul de cheltuieli, cât costă inaugurarea doamnei Maia Sandu, apropo, de câteva ori mai scump, decât inaugurarea mea patru ani în urmă”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, Igor Dodon a precizat că, potrivit protocolului, foștii președinți de trebuie să fie invitat la ceremonie.

„Dacă Maia Sandu va decide altfel, decizia îi aparține. Eu când am intrat în funcție, pe Iorga, atunci când încrederea în instituția prezidențială era de vreo 3-4%, eu am invitat toți președinții și președintele de atunci, după inaugurare, mă aștepta în instituția de pe Iorga, am avut discuții protocolare de 4-5 minute, eu i-am transmis ștandartul, se transmite președintelui care pleacă, mi-a urat succese domnul Timofti și a ieșit din clădire”, a mai povestit Igor Dodon.

Șeful statului a precizat, că de această dată inaugurarea va avea loc în clădirea Președinției, care a fost reparată în perioada mandatului său.

loading...

Comments are closed.