Editoriale

Ion Andronache: Tot facebookul moldav azi fierbe din cauza unei decizii a CMC, care permite construcția unei noi clădiri în scuarul catedralei!

Pinterest LinkedIn Tumblr

În Scuarul Catedralei va apărea o nouă clădire. Este vorba de un bloc auxiliar Catedralei Mitropolitane, dar și un bloc sanitar public. Deși în final inițiativa a fost susținută de aleșii locali, subiectul a trezit dezbateri aprinse între consilieri. Potrivit primarului interimar Nistor Grozavu, la construcția imobilului se va păstra aceleași principii de design și arhitectură ca și la Catedrală, edificiul fiind proiectat de același arhitect care a proiectat Cupola.

Evident, noutatea a provocat un val mare de reacții pe facebook, leagănul democrației moldovenești. Muți au criticat deciza Primariei Capitalei, mai puțini au susțiut noul proiect. Dar o opinie separată a avut-o cunoscutul formator de opinie, Ion Andronache, autorul video-blogului Ortodoxia – „pentru că așa trebuie”.

„Tot facebookul moldav azi fierbe din cauza unei decizii a CMC, care permite construcția unei noi clădiri în scuarul catedralei. Este vorba despre o clădire de 686 metri pătrați. Unii zic că această clădire va fi una de serviciu in care clericii își vor lăsa veșmintele, alții zic că acolo va fi un hotel pentru oaspeții mitropoliei. Bârfe!
În realitate, acolo va fi construit cel mai mare centru social din Moldova. La primul etaj va fi amenajată o baie publică pentru persoanele fără adăpost, cantină socială pentru bătrânii solitari. Iar la doilea etaj vor fi amenajate câteva camere pentru cazare temporară, iar copiii boschetari de la hotelul Național vor fi cazați acolo până la împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea va fi amenajat un teren de joacă pentru ei și o clasă în care vor învăța.
Victor Chironda propune locuitorilor capitalei să protesteze și să ceară anularea deciziei CMC, din cauza netransparenței decizionale.
Dar poate închidem ochii la această netransparență pentru așa un proiect unic al mitropoliei? 

catedrala mitropolitana

P. S. Această postare este un pamflet. Dar poate o propunere pentru frații în Hristos de la mitropolie?”, 

 

loading...

Comments are closed.