Ion Ceban, despre sistarea activității uzinei de sortare a deșeurilor, ABS Recycling: Nu vom da curs șantajului

Faptul că uzina de sortare a deșeurilor, ABS Recycling și-a anunțat sistarea activității, este catalogat ca fiind un șantaj. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban. Edilul afirmă că astfel, compania încearcă să mai câștiga bani de la municipalitate și locuitori.

„Urmează să discutăm și cu aceștia de la ABS. Vreau să anunț că nu ne vom da șantajului. În percepția mea e că cineva încearcă să șantajeze municipiul. Au mai încercat și alții. Ce motiv ar aveam? Să mai ia niște bani de la dvs. de la locuitorii capitalei”, a precizat edilul.

Primarul general spune că există un grup care nemijlocit discută situația legată de deșeuri și acest grup este foarte experimentat, pentru că acolo sunt persoane din executiv, consilieri municipali, experți din domeniul.

„Dacă va fi nevoie o discuție cu mine, eu cred că o vom avea. Nu voi da curs șantajului. Ceea ce face azi ABS, da, ei preiau, da, ei sortează dar utilizează această materie în alte părți. Dacă nu era profitabil acest lucru, nu o făceau de ani de zile”, a punctat Ceban.

Recent, Ion Ceban a anunțat că Municipalitatea a achiziționat primul compactor de gunoaie din Moldova, care asigură compactarea tehnologică a deșeurilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share