Ion Chicu: “Guvernul speră să semneze Memorandumul cu FMI în scurt timp, în pofida agendei politice și electorale de la Chișinău”

Guvernul speră să semneze Memorandumul cu Fondul Monetar Internațional în scurt timp, în pofida agendei politice și electorale de la Chișinău. Premierul Ion Chicu a declarat în această dimineață că Parlamentul a adoptat practic toate condiționalitățile convenite cu FMI, urmând să mai fie votat un singur proiect de lege, dar unul „complex și cu multe consecințe”, transmite Telegraph.md, cu referire la Radio Chișinău

„Vrem să credem că în pofida agendei politice electorale, acel program pe care l-am negociat în iulie cu FMI, va fi semnat și va intra în vigoare”, a declarat Ion Chicu.

El a amintit că de îndeplinirea Memorandumului cu FMI depinde și acordarea celei de-a doua tranșe din finanțare de 100 de milioane de euro, oferită de UE.

Ion Chicu a mai declarat că există surse de finanțare a bugetului care sunt „sub risc”, referindu-se în acest sens la Acordul de împrumut cu Federația Rusă, care nu este aprobat și ratificat.

Ion Chicu, avertisment către deputați: “Nu vom accepta legi anticonstituționale”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share