Ion Chicu: „Vom crește salariile cadrelor medicale până când tinerii vor rămâne să activeze în țară”

Aflat într-o vizită de lucru în raionul Călărași, prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire și cu primarii localităților Pîrjolteni, Horodiște, Căbăiești și Buda. Premierul a inspectat calitatea drumurilor reparate în cadrul proiectului „Drumuri Bune”.

A discutat și despre planurile de investiții în infrastructură a raionului Călărași, dar și repararea unei porțiuni importante de drum care leagă satul Pîrjolteni cu o arteră națională de drum.

„Proiectele investiționale lansate de Guvern aduc beneficii cetățenilor. Astăzi când vizitez localitățile unde au fost făcute asemenea investiții sunt mândru că acestea arată altfel. Asemenea investiții bucură și diaspora care este gata să contribuie la dezvoltarea zonelor rurale”, Ion Chicu.

Ulterior, prim-ministrul a vizitat Centrul de Sănătate Publică din localitatea Pîrjolteni. A fost abordat subiectul situației pandemice din țară, dar și măsurile ce ar asigura protecția și sănătatea cetățenilor. De asemenea, s-a referit și la faptul că Executivul va continua să majoreze salariile cadrelor medicale și anul viitor.

„Ne propunem să creștem salariile medicilor până când tinerii noștri nu vor mai dori să plece peste hotare. Este regretabil când statul cheltuie în educația tinerilor, iar aceștia sunt nevoiți să lucreze în străinătate”, a conchis premierul.

Total
0
Shares
Total
0
Share