Italia ar putea interzice toate evenimentele publice, din cauza coronavirusului

Guvernul italian analizează ipoteza ca toate evenimentele cu public, inclusiv cele sportive, să fie anulate în următoarele 30 de zile pentru a împiedica contaminarea mai multor persoane. În prezent, în Italia bilanţul epidemiei este de 79 de morţi şi 2502 de cazuri de îmbolnăvire.

Asta în condițiile în care deja tot mai multe meciuri de fotbal sunt anulate, printre acestea și două meciuri de pe teren propriu ale lui Juventus Torino, cu Inter Milano și mai recent cu AC Milan.

Iniţial, partida era programată să se dispute normal, cu accesul spectatorilor. Apoi, prefectura din Torino a studiat posibiltatea ca meciul să aibă loc cu porţile închise, iar în cele din urmă a fost luată decizia de amânare a întâlnirii la o dată care va fi stabilită ulterior.

 

Spania și Franța ar putea recurge la măsuri asemănătoare

UEFA a decis ca un meci din Champions League şi unul din Europa League să se dispute cu porţile închise din cauza epidemiei cu coronavirus. Este vorba de două partide care se vor juca în Spania: Valencia – Atalanta, returul din optimile Ligii Campionilor de pe 10 martie şi Getafe – Inter, a doua manşă a optimilor Europa League, programată pe 19 martie.

Decizia a venit de la Ministerul Sănătăţii din Spania, Salvador Illa. Epidemia cu coronavirus afectează mai multe ţări europene, Italia având cele mai multe cazuri înregistrate, fapt ce a dus la amânarea mai multor evenimente sportive, printre care şi meciuri de fotbal din Serie A, inclusiv derby-ul Inter – Juventus.

Franţa a anunţat că va adopta modelul elveţian şi va anula orice eveniment care presupune prezenţa a peste 5 mii de persoane, dar deciziile vor fi luate pentru fiecare caz în parte.

Deocamdată, UEFA nu a luat o măsură similară pentru partidele Barcelona – Napoli din Liga Campionilor şi Sevilla – Roma din Europa League.

Citește și: Peste 50 000 de deținuți eliberați de Iran, de teama coronavirusului

Total
0
Shares
Total
0
Share