ITALIA // Cinci indivizi din Balcani sunt căutați de oamenii legii după evadarea unui rus cerut de SUA

Justiţia italiană a emis, marţi, cinci mandate de arestare împotriva unor persoane acuzate că au ajutat un cetăţean rus, aflat în arest la domiciliu la cererea Statelor Unite, să fugă din Milano la sfârşitul lui martie pentru a se întoarce în ţara sa, scrie Agerpres.ro

Mandatele au fost emise la Brescia (nordul Italiei), în Slovenia şi Croaţia, de poliţia italiană în cooperare cu Eurojust şi autorităţile americane, a declarat procurorul din Milano Marcello Viola într-un comunicat.

Acestea se referă la doi cetăţeni din Bosnia şi Herţegovina, un sloven şi doi sârbi, potrivit presei italiene.

De asemenea, procurorii italieni au emis un mandat de arestare pentru acest cetăţean rus, Artiom Uss, care a scăpat din arestul la domiciliu la sfârşitul lui martie, în pofida faptului că purta o brăţară electronică.

Statele Unite, care doreau extrădarea lui din Italia, îl acuză pe Uss, descris de procurorul general adjunct Lisa Monaco drept “amic al Kremlinului”, că a participat la exportul ilegal de tehnologii militare americane în Rusia.

Potrivit Departamentului de Justiţie (DoJ) al SUA, unele dintre aceste tehnologii au fost “descoperite pe câmpurile de luptă din Ucraina”.

În cadrul anchetei internaţionale împotriva acestei reţele de ajutorare a fugarului rus, DoJ a anunţat arestarea, luni în Croaţia, şi inculparea de către procuratura federală din Brooklyn, la New York, a unui bosniac rezident în Serbia.

Vladimir Jovancic, 52 de ani, l-ar fi ajutat pe Uss să evadeze din Italia în Rusia.

Anchetatorii italieni au descoperit că au fost folosite patru maşini pentru a-i permite să fugă din Milano şi să treacă graniţa cu Slovenia, după luni de pregătire, potrivit procurorului italian Marcello Viola.

Eurojust nu a răspuns solicitărilor AFP.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat marţi o recompensă de până la şapte milioane de dolari pentru orice informaţie care conduce la arestarea sau condamnarea lui Uss.

Acesta din urmă a reuşit să fugă la o zi după ce un judecător italian a ordonat extrădarea lui în Statele Unite.

Washingtonul avertizase asupra riscului de fugă a acestui rus cu resurse financiare importante.

În aprilie, Artiom Uss a anunţat că s-a întors în Rusia, reaminteşte AFP.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share