Japonia și NATO doresc creșterea “la maximum” a presiunii asupra Coreei de Nord

NATO chief Jens Stoltenberg (R) and Japanese Prime Minister Shinzo Abe speak during a press conference at the NATO headquarters in Brussels, on July 6, 2017. Abe and the EU’s top officials will join forces and approve the broad outline of a landmark trade deal that would challenge the protectionism championed by US President. / AFP PHOTO / JOHN THYS

Premierul japonez Shinzo Abe și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg au convenit marți că este important să se crească ‘la maximum’ presiunea internațională asupra Phenianului în încercarea de a pune capăt amenințării nucleare și balistice nord-coreene, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Acordul reprezintă o ‘realizare semnificativă’, a declarat premierul Abe în cadrul unei conferințe de presă comune după întrevederea cu Stoltenberg.

‘Împărtășesc opinia cu secretarul general Jens Stoltenberg că, în acest moment, este necesar să creștem la maximum presiunea, mai degrabă decât dialogul, pentru a forța Coreea de Nord să renunțe la toate programele sale nucleare și balistice’, a spus Shinzo Abe.

La rândul său, Stoltenberg a declarat că programele nucleare și balistice ale Coreei de Nord ‘reprezintă o amenințare globală, care necesită un răspuns global’.

‘Coreea de Nord trebuie să-și abandoneze programele și să pună în aplicare denuclearizarea completă a Peninsulei Coreea’, a mai spus Stoltenberg.

‘Premierul Abe și cu mine suntem de acord că este necesară o presiune internațională puternică pentru a determina Phenianul să urmeze o cale responsabilă pentru a găsi o soluție pașnică’, a mai spus el.

În timpul vizitei sale de patru zile în Japonia, Stoltenberg a avut luni discuții cu ministrul de externe nipon Taro Kono și cu ministrul apărării Itsunori Onodera. El va merge miercuri în vizită în Coreea de Sud.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share