Externe

Jaroslaw Kaczynski spune că accidentul în care a murit fratele său geamăn, fostul președinte al Poloniei, a fost un atentat rus

Pinterest LinkedIn Tumblr

Liderul partidului aflat la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a acuzat Rusia că se află în spatele tragediei aviatice de la Smolensk în care fratele său geamăn, fostul preşedinte polonez Lech Kaczynski, a murit în 2010 alături de zeci de alți oficiali de la Varșovia. Jaroslaw Kaczynski spune că va prezenta dovezi în acest sens „foarte curând”, transmite AFP, preluată de Agerpres, citat de Digi24.ro

Accidentul care s-a petrecut la 10 aprilie 2010 s-a soldat cu 96 de morţi, printre care preşedintele Lech Kaczynski şi soţia sa, dar şi mulţi alți oficiali polonezi cu rang înalt, care mergeau în Rusia pentru a aduce un omagiu victimelor masacrului de la Katyn, din 1940.

Cauzele tragediei au făcut obiectul unor dezbateri politice aprinse în Polonia. Conservatorii au acuzat guvernul liberal de la acea dată de neglijenţă în pregătirea vizitei şi deficienţe în desfăşurarea anchetei. Rusia, la rândul ei, a aruncat asupra Poloniei întreaga responsabilitatea a prăbuşirii.

Vorbind în faţa câtorva mii de persoane adunate în faţa palatului prezidenţial, Jaroslaw Kaczynski a afirmat că „are un răspuns complet şi verificat de mai multe surse, inclusiv din străinătate” asupra cauzelor tragediei, dar nu a oferit alte detalii. A spus doar că elementele în cauză „vor fi prezentate publicului foarte curând”.

Jaroslaw Kaczynski a recunoscut, însă, că mai este necesar să fie identificaţi „cei care au luat decizia şi cei care au executat-o, aici în Polonia, dar mai ales în Rusia”.

Anticipând întrebarea cine ar fi beneficiat de pe urma acestei crime, el a evocat politica fratelui său, opusă intereselor Moscovei, atât în cursul conflictului ruso-georgian, cât şi în strategia de construire a conductelor de gaze care să ocolească Rusia.

În zilele care au urmat prăbuşirii avionului, unii membri ai partidului conservator aflat acum la putere, Lege şi Justiţie (PiS), l-au acuzat pe Vladimir Putin, pe atunci prim-ministru, că se află în spatele acestui „atentat”.

Referindu-se la agresiunea rusă în Ucraina, Jaroslaw Kaczynski a spus că „post-comunismul în Rusia este la fel de criminal ca şi comunismul”.

„Fac un apel la întreaga Europă liberă la o mare mobilizare pentru apărarea Ucrainei şi a libertăţii. Această apărare necesită şi elucidarea definitivă a acestui dosar (de la Smolensk), inclusiv a responsabilităţilor personale, şi aducerea în faţa justiţiei a tuturor autorilor”, a mai afirmat Jaroslaw Kaczynski.

loading...

Comments are closed.