Kremlinul, prima reacție după gestul jurnalistei de la Pervîi Kanal: ”Este un act de huliganism”

Secretarul de presă al președinției Federației Ruse, Dmitri Peskov, a calificat drept „act de huliganism” fapta angajatei postului de televiziune „Pervîi Kanal”, Marina Osviannikova, care a afișat, în direct, în spatele moderatoarei, o pancartă cu un mesaj împotriva propagandei în cadrul principalului buletin de știri din 14 martie, informează Newsmaker.md

Întrebat de către jurnaliștii portalului Meduza dacă este adevărat că cetățenii ruși sunt mințiți de postul de televiziune Pervîi Kanal, cu informații neveridice despre război, Peskov a răspuns negativ.

Nu, nu este așa. Pervîi Kanal este o marcă, ca și alte posturi TV de top, o marcă a calității, operativității și informației foarte obiective. În ceea ce o privește pe acea tânără – este un act de huliganism. Persoanele responsabile și postul de televiziune să se ocupe de această situație. Nu este o întrebare din agenda zilei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

La precizarea presei, dacă orice protest anti-război din Rusia urmează a fi calificat de către autorități drept „răspândire a informațiilor false despre acțiunile armatei ruse”, Peskov a spus:

Există anumite instituții, organe care se ocupă de acest lucru. Cu atât mai mult cu cât orice transmisiune în direct la oricare post de televiziune este o dimensiune aparte, cu o responsabilitate aparte, cu atât mai mult pentru cei care lucrează acolo. De aceea, aici expresia „pentru fiecare” puțin probabil că este potrivită”.

Amintim că, tot astăzi, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski i-a mulțumit Marinei Ovsiannikova pentru curaj și a îndemnat toți cetățenii ruși să lupte pentru ca „Rusia să nu se transforme în Coreea de Nord”. Locul aflării, în prezent, a jurnalistei al cărei gest a făcut înconjurul lumii, nu este nici până acum făcut public. Potrivit surselor, aceasta riscă până la 15 ani de închisoare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share