La Parlament vor fi organizate audieri publice în cazul tinerei din Orhei, găsită moartă în Telenești

La Parlament vor fi organizate audieri publice în cazul tinerei de 19 ani găsită moartă după ce a fost căutată mai multe de o săptămână, scrie Moldpres.md

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman care a precizat că audierile publice vor fi organizate în data 30 aprilie, la ora 13:00.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, chiar dacă Republica Moldova a întreprins pași importanți în ceea ce privește asigurarea și protejarea drepturilor victimelor violenței în familie, dar și a infracțiunilor privind viața sexuală, se atestă că în cazul comiterii unui omor asupra femeii, inclusiv comis în contextul violenței în familie, act de violență sexuală, ură sau misoginie, cadrul normativ oferă o abordare generală, lipsită de individualizare, bazată pe caracteristici distincte.

”În 2022, 24 de femei și-au pierdut viața, iar în 2023 au fost înregistrate 21 de cazuri de acest gen. Facem apel către toate părțile interesate în vederea necesității definirii juridice a fenomenului „femicid” și măsurile care urmează a fi întreprinse pentru protecția femeilor și fetelor din Moldova. Voi repeta – victima nu are nicio vină. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”, a opinat Gherman.

Oficialul a transmis condoleanței familiei fetei.

Fata de 19 ani a dispărut în seara zilei de 12 aprilie, după ce a urcat într-o mașină, pe o stradă din municipiul Orhei. Aceasta a fost găsită moartă în apropierea casei șoferului, urma unei ample operațiuni de căutare. Șoferului în automobilul căruia a urcat tânăra a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile. Bărbatul nu-și recunoaște vina.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share