Liderul grupării Statul Islamic din Irak a fost ucis într-un raid aerian al forţelor coaliţiei internaţionale

Mu’taz al-Jubouri, liderul grupării Statul Islamic din Irak, a fost ucis într-un raid aerian al forţelor coaliţiei internaţionale, potrivit Serviciului irakian de contraterorism, scrie Agerpres.

Al-Jubouri a fost ucis într-un raid aerian în zona Deir al-Zour din estul Siriei, conform rapoartelor cu informaţii certe ale CTS. Jihadistul deţinea mai multe paşapoarte şi cărţi de identitate şi nu folosea niciodată telefonul.

La 20 mai, Serviciul de informaţii irakian (INIS) a anunţat și arestarea lui Abdul-Nasser Qardash, un fost candidat la succesiunea liderului ucis al grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

Qardash era unul din cei mai importanţi şefi ai grupării, însă aceasta l-a ales pe Abdul-Rahman al-Mawla pentru a-i lua locul lui al-Baghdadi, ucis în cursul unei operaţiuni militare americane în octombrie 2019 în nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia.

Citește și: Un elicopter militar rus s-a prăbuşit în Extremul Orient. Toți cei aflați la bord au decedat

Total
0
Shares
 
Total
0
Share