MADRM a inițiat elaborarea unui nou proiect în agricultură. Despre ce este vorba

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a inițiat procedura de elaborare a unui nou proiect agricol pentru Republica Moldova, ce are drept scop sporirea accesului producătorilor la sisteme moderne de irigare, transmite Telegraph.md

O ședință consultativă, în acest sens, a avut loc, astăzi, la MADRM.  Scopul a fost de a discuta despre constrângerile principale cu care se confruntă producătorii în contextul secetei și de a identifica domenii de intervenție în scopul facilitării accesului la apă și sisteme de irigare.

Potrivit oficialilor, conceptul proiectului va avea trei domenii de intervenție:

1) extinderea suprafețelor exploatațiilor agricole irigate grație sistemelor centralizate de irigare prin sporirea exploatării potențialului acestora;

2) extinderea suprafeței exploatațiilor agricole irigate la scara mică în interiorul țării;

3) consolidarea cadrului normativ legal privind accesul la apă și exploatarea sistemelor de irigare.

La ședință au participat reprezentanți ai Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură, Agenția „Apele Moldovei”, Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD, Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii (UCIMPA).

Potrivit participanților la ședință, după definitivarea conceptului de proiect, documentul va fi prezentat Băncii Mondiale și altor donatori în vederea solicitării finanțării și asigurării intervenției în timp util.

Citește și: Sergiu Railean: Diversificarea surselor de furnizare a energiei electrice pe teritoriul Republicii Moldova este una dintre prioritățile MEI

Total
0
Shares
 
Total
0
Share