Externe

Mai multe plaje din Franța vor fi reînchise după ce vizitatorii nu au respectat regulile de distanțare socială

Pinterest LinkedIn Tumblr

Trei comune situate în vestul Franţei, au solicitat închiderea plajelor lor, după ce vizitatorii acestora au dat dovadă de un comportament necivilizat şi nu au respectat regulile de distanţare socială aflate în vigoare pentru a evita răspândirea noului coronavirus, au anunţat miercuri reprezentanţii prefecturii locale, citați de AFP, potrivit Agerpres.

„După discuţii cu primarii, mai multe comune au dorit să îşi închidă plajele începând de miercuri seară”, cu o zi înainte de Înălţare, a declarat prefectura franceză, confirmând informaţiile apărute în presa locală.

„Marea plajă din Damgan va fi închisă (celelalte nefiind accesibile decât pentru activităţi nautice), plajele din Billiers vor fi închise, la fel şi cele din Erdeven”, a precizat aceeaşi sursă, adăugând că este posibil ca şi „alţi primari să facă aceeaşi solicitare”.

„Aceste închideri, decise la solicitarea primarilor, sunt consecinţa comportamentelor inacceptabile constatate în weekendul trecut”, a specificat prefectura, evocând comportamentul necivilizat al vizitatorilor, precum şi ignorarea de către aceştia a regulilor de distanţare socială.

Pe plaje au fost identificate mai multe „grupuri statice”, deşi doar activităţile „dinamice”, precum mersul pe jos sau înotul, sunt în prezent autorizate.

Au fost, de asemenea, semnalate „degradarea amenajărilor puse la dispoziţie de către autorităţi”, precum şi „nerespectarea cerinţelor legate de mediu, cum ar fi lăsarea câinilor liberi” pe plaje.

Măsurile au fost luate în contextul în care sute de plaje, închise din cauza măsurilor de izolare, s-au redeschis weekendul trecut pe litoralul francez.

loading...

Comments are closed.