Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE Peter Michalko

Liderul PAS, Maia Sandu, a discutat cu Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, despre situația politică din Republica Moldova, transmite Telegraph.md

„Am subliniat importanța asigurării unor alegeri libere și corecte, iar domnul Michalko ne-a asigurat că observatorii internaționali vor supraveghea desfășurarea alegerilor. I-am împărtășit domnului Ambasador îngrijorările noastre cu privire la încercarea CEC de a bloca finanțarea candidaților de către partid și cu privire la înregistrările prealabile false pentru deschiderea secțiilor de vot în Rusia pe care CEC nu vrea să le verifice și să le anuleze.

Un element important al discuției a fost programul UE pentru satele din Republica Moldova, astfel încât să creștem bugetele lor pentru apeducte, drumuri, grădinițe și școli. Am accentuat și importanța acordării unor ajutoare de către Uniunea Europeană pentru oamenii în vârstă.

Domnul Michalko ne-a asigurat că Uniunea Europeană va sprijini în continuare cetățenii Republicii Moldova și va promova consolidarea democrației în țara noastră, iar alegerile libere și corecte sunt elementul fundamental al unui stat democratic”, a precizat lidera PAS într-o postare pe Facebook.

Ion Chicu le-a amintit politicienilor din opoziție că actuala conducere a CEC a fost aleasă vara trecută

Total
0
Shares
 
Total
0
Share