Președintele Maia Sandu l-a numit „escroc” pe Dumitru Vangheli, fostul director al MoldATSA, demis după o investigație privind legalitatea și autenticitatea actelor depuse în dosarul de concurs pentru șefia instituției, informează telegraph.md, cu referire la Unimedia.info
„Avem instituții unde, de mai mulți ani conducătorii sunt interimari, pentru că nu s-au putut găsi persoane care să poată face față cerințelor. Așa cum vedem, unii escroci au exploatat această dificultate de a identifica oameni și există riscul să fie mai mulți”, a declarat Maia Sandu la o conferință de presă.
Șefa statului a explicat dificultățile în identificarea persoanelor potrivite pentru funcții-cheie:
„Din păcate, trebuie să recunoaștem că este foarte dificil uneori să identificăm persoane pentru anumite funcții – oameni care au suficientă experiență managerială, competențe în anumite domenii pentru aceste funcții și oameni cu integritate. De aceea, avem instituții unde, de mai mulți ani conducătorii sunt interimari, pentru că nu s-au putut găsi persoane care să poată face față acestor cerințe. Așa cum vedem, unii escroci au exploatat această dificultate de a identifica oameni și există riscul să fie mai mulți. De aceea, această vulnerabilitate trebuie corectată rapid”.
Președintele a subliniat necesitatea reformării modului de numire în funcții-cheie:
„În mod prioritar trebuie regândit modul în care sunt numite persoanele în funcții-cheie. Trebuie să devină obligatoriu avizul SIS și CNA. Trebuie verificate toate informațiile despre experiențele anterioare și trebuie obținute recomandări de la angajatorii precedenți”.
De asemenea, Maia Sandu a menționat că este nevoie de o supraveghere mai atentă a întreprinderilor de stat și a conducătorilor acestora, inclusiv prin verificarea consiliilor de administrare.
La 30 iunie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au desfășurat acțiuni de urmărire penală la MoldATSA. Dosarul penal a fost pornit după finalizarea evaluării integrității instituționale, fiind investigate suspiciuni de abuz în serviciu în circumstanțe agravante.
CNA a depistat nereguli grave la MoldATSA: peste 33 de persoane au fost angajate fără concurs, mai multe premii au fost acordate fără criterii de performanță, iar unii angajați au exercitat simultan atribuțiile a două sau chiar trei funcții pe perioade îndelungate.
Deputatul PAS, Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a recunoscut că a susținut numirea lui Dumitru Vangheli la conducerea MoldATSA.
„Da, instituțiile au greșit, eu am greșit atunci când nu am verificat suplimentar anumite informații în CV despre fostul director MoldATSA”, a scris Marian. El a precizat că îl cunoștea pe Vangheli din perioada în care locuiau „în aceeași ogradă” din cartierul Poșta Veche, dar că nu au fost apropiați sau prieteni.
În acest context, la 29 iunie, Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. În aceeași zi, și șeful Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, și-a depus mandatul.
Pe 25 iunie, Maia Sandu a reacționat pentru prima dată la demiterea cu scandal a lui Dumitru Vangheli, menționând că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a informat-o despre anumite suspiciuni, dar după verificări acestea nu s-au confirmat.
„E adevărat că au existat anumite suspiciuni și la moment s-a discutat în echipă să se verifice, dar lucrurile care au arătat că nu e adevărat. E clar că e un eșec pe linie”, a spus președinta.
Dumitru Vangheli a fost suspendat din funcție după investigația privind legalitatea și autenticitatea actelor depuse în dosarul de concurs.
Pe 15 iunie, fostul prim-ministru Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de Administrare al MoldATSA, informație confirmată de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Daniela Crudu.
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a comentat suspendarea lui Vangheli după investigația privind actele din dosarul de concurs.
La 20 iunie, Agenția Proprietății Publice a anunțat că va emite ordin de demitere a lui Dumitru Vangheli începând cu 22 iunie, în baza solicitării Consiliului de Administrație.
În iulie 2025, Vangheli a fost implicat într-un scandal după ce au apărut informații că și-a angajat iubita în două funcții simultan la MoldATSA și că i-ar fi plătit deplasări scumpe în Luxemburg, Singapore și Geneva. El a declarat pentru Unimedia.info că „toate procesele de recrutare în cadrul Î.S. MOLDATSA respectă strict legislația Republicii Moldova, inclusiv Codul Muncii, precum și regulamentele interne ale întreprinderii”. Despre deplasări, Vangheli a spus că „toate cheltuielile aferente instruirilor, inclusiv deplasările internaționale, sunt justificate, transparente și realizate în conformitate cu reglementările financiare ale întreprinderii”.
În septembrie 2025, Agenția Proprietății Publice a informat că a fost finalizată procedura de concurs pentru funcția de administrator al MoldATSA, iar Dumitru Vangheli a fost ales în urma selecției, la care au participat alți doi candidați.



