Fostul premier Vlad Filat susține că scandalul din jurul Î.S. MoldATSA este doar partea vizibilă a unui conflict intern din actuala guvernare, în care două grupări rivale, asociate fostului premier Dorin Recean și fostului ministru Andrei Spînu, s-ar lupta pentru controlul unor afaceri de milioane de euro din domeniul aviației civile. Potrivit acestuia, miza depășește cu mult cazul MoldATSA și vizează inclusiv piața transportului aerian, compania Polaris și aprovizionarea cu combustibil la Aeroportul Internațional Chișinău.
Filat afirmă că, la momentul numirii lui Dorin Recean în Consiliul de administrație al MoldATSA, două dintre cele șapte locuri erau deja ocupate de persoane desemnate în perioada în care Dorin Recean era prim-ministru. În opinia fostului premier, această numire ar fi urmărit asigurarea unei majorități în Consiliu pentru demiterea lui Vanghelie, pe care îl consideră apropiat grupării adverse, și înlocuirea acestuia cu o persoană afiliată grupării lui Recean.
Totodată, Filat a remarcat că numirea lui Recean în Consiliul de administrație al MoldATSA a avut loc într-o zi de luni, iar câteva zile mai târziu, joi, Ziarul de Gardă a publicat investigația referitoare la Vanghelie. Potrivit lui, informațiile prezentate în investigație erau cunoscute încă din luna iunie a anului trecut, ceea ce, în opinia sa, ridică semne de întrebare asupra momentului publicării.
„Explicați-mi atunci de ce Recean a mers la MoldATSA. Vă spun eu de ce: pentru că asistăm la un război despre care vorbesc de foarte mult timp, un război între clanurile și grupările interne. Recean, Spînu și Vanghelie fac parte din acest conflict, alături de Radu Marian, Perciun și alții din gruparea lui Spînu, care acum se laudă între ei”, a declarat Vlad Filat.
Fostul premier susține că adevărata miză este controlul unor segmente importante din aviația civilă și al fluxurilor financiare generate de acestea.
„Veți vedea că MoldATSA a fost doar primul pas. Urmează lupta pentru concurența pe piața transportului aerian, apoi discuțiile privind compania Polaris, aflate încă într-o fază incipientă, precum și lupta pentru aprovizionarea cu combustibil la aeroport, după ce Lukoil a fost afectată de sancțiuni și restricții. Ca să înțelegeți despre ce vorbim, aprovizionarea cu combustibil pe aeroport reprezintă o afacere cu vânzări de aproximativ un milion de euro pe zi. Nu discutăm despre afaceri abstracte. Accesul pe această piață este condiționat de obținerea unei licențe, acordate de o comisie guvernamentală care, până în prezent, este coordonată de Recean”, a menționat fostul premier.
Potrivit lui Filat, nici cazul Anastasiei Taburceanu nu trebuie analizat separat, ci în contextul acestui conflict intern din actuala guvernare, care, în opinia sa, se extinde și asupra altor domenii.
„Pe scurt, lucrurile sunt mult mai complicate decât par și arată adevărata față a actualei guvernări. Reducerea întregii discuții doar la cazul Taburceanu, la demisie și la întoarcerea banilor poate fi convenabilă pentru ei, dar nu și pentru noi. De aceea, toate aceste aspecte trebuie clarificate în continuare, pe toate dimensiunile. Să nu uităm nici de sectorul energetic, unde există foarte multe întrebări și unde miza se ridică la sute de milioane de euro”, a conchis Vlad Filat.



