Politic

Maia Sandu regretă că în fruntea Curții Constituționale a ajuns o persoană implicată în politică

Pinterest LinkedIn Tumblr

„Cel mai bine era dacă în fruntea Curții Constituționale ajungea o persoană care în trecut nu a avut nicio treabă cu politicul”. Declarația a fost făcută de Maia Sandu cu referire la alegerea recentă a judecătoarei Domnica Manole în funcția de președinte al Curții Constituționale.

Potrivit liderei PAS, acest lucru „ar fi consolidat mai mult încrederea societății în independența Curții”.

„E foarte greu să judecăm ce se întâmplă acum la Curte. În următoarele săptămâni și luni o să putem înțelege mai bine. Care e starea de lucruri acolo”, a declarat ea în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

„Ce s-a întâmplat mai departe, de ce a fost votată doamna Domnica Manole, nu știu și nu mă apuc să comentez. Vrem să vedem dovezi clare că la Curte lucrurile se întâmplă prin deciziile independente judecătorilor și nu de influența politică”, a spus lidera PAS.

„Ne dorim ca această Curte Constituțională să fie independentă și deciziile să fie luate conform Constituției și nu prin influențe politice. Din păcate, situația nu este simplă. Am făcut și niște mesaje publice în acest sens pentru că am fost informați despre faptul că se pun presiuni foarte mari după ce CC a decis să suspende ratificarea acestui acord”, a adăugat ea.

Citește și: Octavian Țîcu, despre sesizarea PPDA la Curtea Constituțională: „V-ați supraapreciat capacitățile și priceperea de a copia, devenind ridicoli prin deconspirare”

loading...

Comments are closed.