Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul în exercițiu, Aurel Ciocoi. Despre ce au discutat

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi despre situația curentă din țară cu Prim-ministrul în exercițiu, Aureliu Ciocoi. În mod special, a fost abordată starea de lucruri pe dimensiunile economică și sanitară, transmite Telegraph.md

De asemenea, Președintele Maia Sandu a trecut în revistă subiectele pe care le-a pus în discuție cu conducătorii instituțiilor-cheie ale UE în cadrul vizitei oficiale efectuate la Bruxelles și necesitatea ca Guvernul să întreprindă acțiuni care să asigure realizarea la timp a angajamentelor cu Uniunea Europeană. Totodată, cu referire la necesitățile stringente, șefa statului a menționat asigurarea accesului cât mai rapid la vaccinul anti-Covid-19 pentru cetățenii noștri și semnarea contractului pentru Reziliență în mărime de 15 milioane de euro sub formă de grant.

Chiar dacă guvernul actual nu are puteri depline, oamenii așteaptă și au nevoie de ajutor din partea statului. Asta trebuie să facem cu toții – să venim cu acțiuni concrete în sprijinul cetățenilor”, a spus Președintele Maia Sandu.

Citește și: BREAKING NEWS // Furculiță anunță rezultatele consultărilor cu fracțiunile și grupurile parlamentare

Total
0
Shares
 
Total
0
Share