Maia Sandu s-a întâlnit la Paris cu moldovenii stabiliți în Franța

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit la Paris cu mai mulți conaționali stabiliți în Franța.

Șefa statului a spus că întâlnirile cu cetățenii din diasporă sunt întotdeauna o sursă de speranță pentru viitorul țării noastre.

„Ei sunt adevărați ambasadori ai țării, contribuie la o viață mai bună acasă și susțin cu determinare calea democratică a statului nostru. M-am convins încă o dată că simțim cu toții la fel – ne dorim ca Republica Moldova să prospere, ca oamenii noștri să aibă oportunități, acasă, pe măsura potențialului lor, ca reforma justiției să dea roade, iar cei care au sărăcit țara să fie trași la răspundere. Ne dorim ca legea să fie în capul mesei și ca cei de acasă să fie în siguranță. Cu toții vrem ca țara noastră să fie între prieteni, integrată în familia UE”, a menționat președintele.

Șefa statului a mai precizat că în cadrul întrevederii cu președintele Macron a discutat subiecte care vizează direct cetățenii moldoveni stabiliți în Franța – recunoașterea permiselor de conducere, semnarea unui acord de protecție socială și ratificarea acordului de evitare a dublei impuneri.

Președintele Maia Sandu a subliniat, de asemenea, că la întrevederea cu diaspora a vorbit și despre alegerea pe care cetățenii o vor face la referendumul din toamnă.

„Le-am spus că e necesar să fim curajoși și hotărâți în drumul nostru de aderare la UE, îndeosebi având un război la hotar și fiind ținta atacurilor hibride. UE este un proiect al păcii și bunăstării”, a mai punctat șefa statului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share