Politic

Maia Sandu și angajații Președinției și-au primit salariile chiar în prima zi a lunii februarie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Maia Sandu, secretarul general al Aparatului, consilierii prezidențiali, precum și ceilalți angajați ai Președinției și-au ridicat deja salariile pentru luna ianuarie 2021, informează Telegraph.md, cu referire la unele surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Citește și: Octavian Țîcu: Maia Sandu a transformat președinția într-o filieră a PAS-ului

Banii au fost transferați pe cardurile angajaților Președinției chiar în prima zi a lunii februarie, în cuantum deplin și fără rețineri.

Contactată de redacția Telegraph.md, Sorina Ştefîrţă, consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvânt al Maiei Sandu, nu a negat informația, dar a solicitat un demers în scris.

Menționăm că Președinția are planificat pentru anul 2021 un buget total în mărime de 29,7 milioane de lei, ceea ce constituie 81,5 mii lei pe zi, iar volumul cheltuielilor de personal pentru acest an este de 17,2 milioane de lei, adică 1,43 milioane de lei pentru fiecare lună.

În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2020, Maia Sandu a promis reducerea cheltuielilor Președinției.

Citește și: Pavel Filip acuză Deschide.md de promovarea unui Fake-News despre PDM

Nu este disponibilă nicio descriere.

loading...

Comments are closed.