Maia Sandu va pierde alegerile prezidențiale cu 100 de mii de voturi

Igor Dodon a declarat că în cadrul alegerilor prezidențiale, Maia Sandu va avea mai puțin cu 100 de mii de
voturi decât el, astfel pierzând alegerile. Declarațiile au fost făcute în cadrul emiusiunii “Președintele
Răspunde”, transmite Telegraph.md

“PAS înțelege cel mai probabil că vor pierde aceste alegeri. Eu nu vreau să fiu Nostradamus,să vă dau careva pronosticuri, dar am menționat ca diferența va de peste 100 de mii de voturi între mine și Maia Sandu. Cel mai probabil vor fi mai puțini decât în anul 2016. Diferența va fi de minimum 100 și ceva de mii, vor fi aproape 10 procente.” a enunțat Dodon.

Igor Dodon spune că ar trebui că în acest an să fie deschise mai multe secții de vot pe teritoriul Federației
Ruse, întrucât în Rusia sunt mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova decât în alte state, spune el.

“Falsicarea pe noi nu ne interesează. Da, noi ne dorim ca sa fie secții de vot și în est și în vest. Toți 10 ani
care a-ți fost dumneavoastră la guvernare, a-ți deschis 80 de secții de vot în Europa și cinci sau șase în
Federația Rusă. În Rusia se gasesc mai mulți cetățeni ai Moldovei decât toate țările UE luate împreună”,
spune șeful statului.

Citește și: Locuitorii din comuna Pepeni, Sângerei, au început să PLÂNGĂ când l-au văzut pe Igor Dodon

Total
0
Shares
Total
0
Share