Marcel Ciolacu: Integrarea României în Schengen va impulsiona economia națională

Premierul României, Marcel Ciolacu, a subliniat astăzi importanța integrării totale a României în spațiul Schengen, evidențiind beneficiile economice semnificative pe care această realizare le aduce țării.

„Faptul că suntem pe deplin în spațiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăși acest context internațional dificil”, a declarat premierul.

Acesta a menționat că eliminarea punctelor de frontieră de la granița cu Ungaria și Bulgaria nu este doar un gest simbolic, ci o oportunitate reală pentru creșterea exporturilor românești: „Dispariția punctelor de frontieră de la granița cu Ungaria și Bulgaria reprezintă mai mult decât un moment simbolic, constituie garanția că exporturile românești vor avansa puternic în acest an. Iar asta înseamnă mai mulți bani care vor intra în conturile firmelor noastre și un suport solid pentru dezvoltarea economiei românești.”

Marcel Ciolacu a subliniat că succesul aderării la Schengen este rezultatul unor eforturi constante și un exemplu al determinării în atingerea obiectivelor naționale: „Integrarea totală a României în Schengen este o dovadă că, atunci când ne urmărim cu insistență marile obiective naționale, avem toate motivele să reușim! Iar eu cred în forța noastră de a reuși să depășim împreună toate obstacolele.”

Total
0
Shares
1 comments

Comments are closed.

Total
0
Share