Marina Tauber roagă partidele de opoziție, care nu sunt controlate de Maia Sandu, să condamne excluderea Arinei Corșicova din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Bălți

Marina Tauber, deputat ales pe listele Partidului ȘOR

Deputatul ales pe listele Partidului ȘOR, Marina Tauber, a făcut un apel către toată opoziția autentică, cerându-le să condamne fărădelegile comise de putere în ceea ce privește alegerile din Bălți. Într-o declarație oficială, Tauber a solicitat partidelor de opoziție, care nu sunt controlate de Maia Sandu și care nu sunt implicate în acțiuni dubioase, să se pronunțe împotriva excluderii Victoriei Șapa din cursa electorală și a refuzului de a înregistra candidatura sa la funcția de primar al municipiului Bălți.

De asemenea, Tauber a subliniat importanța sprijinului partidelor de opoziție în lupta împotriva abuzurilor regimului politic actual, îndemnându-le să boicoteze alegerile în cazul în care instanțele de judecată nu vor restabili dreptul de a candida a candidatului Arina Corșicova. Tauber a menționat că un astfel de gest ar fi un act de bărbăție și ar demonstra unitatea partidelor de opoziție în fața provocărilor politice.

„Rog toate partidele de opoziție, care nu sunt controlate de Maia Sandu, și care nu se află în cârdășie cu ea, să condamne fărădelegile din partea puterii în legătură cu alegerile din Bălți – excluderea Victoriei Șapa din cursa electorală, apoi pe Arina Corșicova, anterior, refuzul de a înregistra candidatura mea la funcția de primar al municipiului Bălți și, de asemenea, dacă instanțele de judecată nu vor restabili dreptul de a candida a Arinei Corșicova, să boicoteze aceste alegeri. Consider că, o asemenea faptă ar fi bărbătește și, în același timp, ar demonstra susținerea partidelor de opoziție în lupta împotriva fărădelegilor actualului regim politic”, a declarat Tauber.

În încheierea declarației, Marina Tauber și-a exprimat recunoștința față de Igor Dodon și Renat Usatîi pentru sprijinul acordat în trecut, amintind modul în care aceștia au condamnat excluderea sa din cursa electorală cu doi ani în urmă și au determinat retragerea candidatului Partidului Socialiștilor. Ea a sperat că aceștia vor acționa similar și în această situație, pentru a susține integritatea procesului electoral din Bălți.

”Îmi exprim recunoștința, în mod special, față de Igor Nicolaevici și Renat Gheorghevici, care exact așa au procedat ultima dată, doi ani în urmă: au condamnat actul impertinent și ilegal de excludere a mea din cursa electorală, iar partidul socialiștilor și-a retras candidatul. Sper că, de această dată, ei va proceda la fel”, a punctat Marina Tauber, deputat ale pe listele Partidului Șor.

Amintim că duminică, 19 noiembrie, vor avea loc alegeri în turul 2 la Bălți și în alte localități din țară.

Total
0
Shares
Total
0
Share