Măsuri decise în urma incidentului hidraulic major din sistemul de termoficare din Bălți

Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți s-a întrunit astăzi pentru a analiza situația creată de incidentul hidraulic major din sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, care a afectat străzile Bulgară și Alexandru cel Bun.

În cadrul ședinței, reprezentanții CET-NORD și ÎM „GLC” au prezentat un raport detaliat privind defecțiunile apărute și măsurile luate pentru remedierea acestora.

Ca urmare a discuțiilor, Comisia pentru Situații Excepționale a recomandat tuturor deținătorilor de rețele să efectueze o revizie generală a infrastructurii, pentru a preveni intervențiile neautorizate și pentru a reduce riscul apariției unor incidente similare.

Primăria municipiului Bălți va monitoriza evoluția situației și acțiunile întreprinse de instituțiile responsabile pentru asigurarea funcționării normale a sistemului de termoficare.

Total
0
Shares
Total
0
Share