Măsuri sociale pentru personalul implicat în combaterea pandemiilor, votate de deputați, în prima lectură

Deputații au aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative care se referă la măsurile sociale în susținerea angajaților din instituțiile supuse riscurilor sporite pentru sănătate în timpul combaterii pandemiilor și epidemiilor.

Proiectul, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către deputatul Liviu Vovc, are ca obiectiv armonizarea legislației actuale și introducerea mai multor măsuri sociale pentru susținerea angajaților din instituțiile implicate în combaterea pandemiilor sau epidemiilor.

Astfel, modificările operate la Codul Muncii, Legea Salarizării și Legea salarizării în sectorul bugetar vor îmbunătăți și concretiza cadrul normativ în vigoare  în ce privește retribuirea muncii prestate și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legale ale salariaților care activează în condiții cu risc sporit pentru sănătate.

Se propune, în special, instituirea garanției fixe de stat referitoare la plata sporurilor, stabilirea mărimii concrete a sporurilor de compensare pentru munca prestată și alte acțiuni care vizează funcționarii implicați direct în combaterea unei epidemii pe perioada decretării stării de urgență în sănătate publică.

Citește și: OFICIAL // Cererea de reexaminare a pensiei va putea fi depusă și online

Total
0
Shares
 
Total
0
Share