Oficial

OFICIAL // Cererea de reexaminare a pensiei va putea fi depusă și online

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă va putea fi depusă și în mod electronic, prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice www.servicii.gov.md, portalului guvernamental al cetățeanului sau paginii web a Casei Naționale de Asigurări Sociale www.cnas.md.

Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat cu 68 de voturi ale deputaților, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului ce a avut loc astăzi.

Modificările la Legea privind sistemul unic de pensii urmăresc facilitarea acordării dreptului la reexaminare în baza datelor declarate, deținute în Registrul de stat al evidenței individuale.

Inițiativa are ca scop sporirea capacității instituționale organelor de asigurări sociale în recepționarea și acordarea dreptului la pensie, precum și reducerea fluxului de beneficiari la ghișeele instituției.

De la 1 ianuarie 2021 urmează a fi reexaminate pensiile pentru limită de vârstă pentru aproximativ 18119 beneficiari, de la 1 ianuarie 2022 – pentru circa 19314 beneficiari, iar de la 1 ianuarie 2023 – pentru circa 42597 de beneficiari.

Citește și: Guvernul a aprobat. Pensia va putea fi solicitată și prin procură

loading...

Comments are closed.