Actualitate

MEC va iniția o serie de acțiuni menite să modernizeze și să eficientizeze toate domeniile din sistemul educațional

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministeru Educației și Cercetării își propune să realizeze un șir de acțiuni concrete pe termen mediu care să aducă îmbunătățiri vizibile în domeniile Educație și Cercetare, Tineret, Sport și Relații interetnice.

Acțiunile sunt incluse în Proiectul Planului de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 și au fost propuse spre dezbatere publică la care au luat parte reprezentanții MEC și ai altor autorități administrative centrale și locale, ai organizațiilor societății civile, ai partenerilor de dezvoltare, ai mediului academic și lideri de opinie.

Astfel, în domeniul Educației și Cercetării, MEC planifică:

– să perfecționeze mecanismele de finanțare a instituțiilor de învățământ general, profesional-tehnic și superior, inclusiv prin luarea în considerare a aspectelor de finanțare legate de creșterile salariale pe bază de merit și performanță;

– să asigure transparență, eficiență și corectitudine în cheltuirea alocațiilor bugetare pentru finanțarea instituțiilor educaționale și stoparea oricăror acțiuni de abuz și de corupție în acest sector;

– să debirocratizeze activitățile cadrelor didactice, prin simplificarea procedurilor de documentare și raportare și prin utilizarea eficientă a SIME (Sistemul Informațional de Management în Educație), pentru a oferi profesorilor posibilitatea de a se dedica, în primul rând, educației și formării personalității elevilor;

– să îmbunătățească condițiile de igienă și sanitație în instituțiile de învățământ general prin construcția și repararea blocurilor sanitare și a cantinelor moderne;

– să dubleze fondurile alocate pentru sprijinirea educației incluzive în învățământul general;

– să modernizeze învățământul profesional-tehnic, prin implicarea angajatorilor și a mediului de afaceri, pentru a oferi absolvenților o pregătire mai bună pentru piața muncii și pentru o carieră de succes;

– să ofere suport universităților pentru dezvoltarea programelor de studii în consonanță cu necesitățile mediului de afaceri;

– să modernizeze cadrul normativ pentru eficientizarea sistemului național de cercetare și inovare și a impactului cercetărilor științifice asupra mediului de afaceri și a societății;

– să aprobe Metodologia de evaluare a organizațiilor din domeniile cercetării și inovării;

-să revizuiască mecanismul de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării etc.

Pentru domeniile Tineret și Sport, MEC își propune:

– să îmbunătățească cadrul de politici pentru modernizarea sistemului de educație fizică și sport și elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului pe termen mediu;

– să susțină participarea sportivilor de performanță la competiții naționale și internaționale;

– să susțină implicarea tinerilor în procesele decizionale, alocând un număr de posturi pentru stagiari în instituțiile publice;

– să subvenționeze stagiile de practică pentru tineri în companii;

– să dezvolteși să implementeze programe pentru tinerii cu oportunități reduse privind asigurarea integrării sociale a acestora, inclusiv prin programe de educație economică și antreprenorială etc.

În domeniul Relații interetnice, MEC își propune:

– să îmbunătățească politicile de consolidare a relațiilor interetnice și să asigure drepturile minorităților naționale la o educație de calitate;

– să îmbunătățească calitatea predării limbii române și a predării limbilor materne în instituțiile de învățământ cu instruire în limbile minorităților naționale;

– să faciliteze comunicarea dintre autorități și grupurile etnice minoritare etc.

loading...

Comments are closed.