Merkel și Putin discuții la Moscova. Ce spune cancelarul german despre doborârea avionului ucrainean în Iran

Angela Merkel, Vladimir Putin, Rusia, federația Rusă, Moscova, Întâlnire, discuții

Președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel s-au întâlnit sâmbătă, 11 ianuarie 2020, la Moscova, pentru a discuta despre criza din Orientul Mijlociu. 

La finalul discuțiilor care s-au axat mai ales pe tensiunile dintre Iran și SUA, dar și pe situațiile din Libia și Siria, cancelarul german a salutat faptul că Teheranul a recunoscut că a doborât din greșeală avionul de linie ucrainean care trebuia să ajungă la Kiev.

Liderul de la Berlin a cerut o anchetă amănunțătă cu privire la această tragedie, informează AFP, potrivit Agerpres.

″Este bine că se cunosc vinovaţii şi cred că trebuie făcut totul, în comun cu ţările din care proveneau cei decedaţi, pentru a găsi soluţii, a elucida faptele într-o manieră exhaustivă şi a discuta despre consecinţe. Astăzi a fost făcut un pas important”, a spus Merkel, în conferința de presă comună cu Vladimir Putin.

De asemenea, Merkel și Putin au pus accent pe o evitare a tensiunilor dintre Iran și Statele Unite.

Citește și: Explicația armatei iraniene. Cum a fost doborât avionul ucrainean?

Total
0
Shares
 
Total
0
Share