Mesajele ministrului Justiției pentru membrii CSM

Astăzi, Sergiu Litvinenco, ministru al Justiției, a participat la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, iar în cadrul acesteia a avut și câteva membri pentru membrii acestui for administrativ, informează Telegraph.md

Oficialul și-a exprimat speranța că va avea o colaborare constructivă, atât din poziția de membru CSM, dar și ca ministru, având în vedere că este susținută modificarea Constituției, prin care ministrul justiției și alți membri din oficiu să fie excluși din componența CSM. Or, Ministerul Justiției oricum are atribuții în ceea ce privește politicile publice care se promovează în acest domeniu.

”Prioritățile mele care derivă din votul cetățeanului din 11 iulie sunt foarte clare. Să facem așa încât în Republica Moldova să existe un sistem de justiție dreaptă”, a declarat Litvinenco.

”Le-am transmis membrilor CSM câteva mesaje importante:

– În primul rând, i-am îndemnat să promoveze oameni integri în funcțiile de judecător. Pentru că totul de la asta pornește. Și am ajuns acolo unde am ajuns deoarece criteriul de integritate nu a fost definitoriu. Și vin aici cu exemplul doamnei Viorica Puică. Parlamentul precedent pur și simplu și-a bătut joc de doamna Puică respingându-i absolut fără niciun temei promovarea la CSJ. Și eu cred că CSM, ca garant al independenței justiției, ar trebui să revină la subiect.

– Evaluarea externă extraordinară sau așa numitul vetting este o prioritate pe care o vom implementa. Am rugat să colaborăm atât în procesul de elaborare a acestei legi, cât și ulterior în implementare.

– Până când va porni vettingul, unele lucruri de curățire a sistemului pot fi începute chiar și înainte de vetting. Acest lucru ține de eficientizarea activității CSM și a colegiilor, a inspecției judiciare. Or, CSM, așa cum înțeleg eu lucrurile, trebuie să asigure administrarea justiției în interesul cetățeanului și nu în interesul judecătorului”, a mai declarat ministrul Justiției.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share