Mijlocașul naționalei Angliei de fotbal SUSPENDAT de UEFA pentru un gest obscen

Dele Alli a fost suspendat un meci de FIFA și amendat cu 5.000 de franci elvețieni (4.362,8 euro), după gestul obscen pe care l-a făcut în meciul cu Slovacia și pe care forul mondial l-a considerat ”ofensator și nesportiv”, notează Altfel.md

În minutul 77 al acelei partide disputate pe Wembley și câștigate de echipa sa cu 2-1, jucătorul de 21 de ani i-a arătat degetul mijlociu, spune el, lui Kyle Walker, fundașul dreapta al Angliei, cu care a fost coechipier, până în vară, la Tottenham Hotspur.

”Chiar dacă membrii comitetului disciplinar nu au fost convinși că gestul jucătorului se adresa direct arbitrului și chiar dacă acesta i se adresa unui coechipier, ei l-au catalogat ca fiind ofensator și nesportiv. Prin urmare, jucătorul a încălcat articolul 57 din codul disciplinar al FIFA”, se arată în comunicatul forului mondial.

Mijlocașul lui Spurs va rata astfel partida ”Albionului” cu Slovenia, din penultima etapă a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială. Meciul cu ex-iugoslavii poate fi cel în urma cărora englezii vor obține calificarea matematică la turneul final din Rusia.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share