Ministerul Educației îndeamnă elevii să se pregătească pentru BAC

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării susține că a elaborat un set de documente care vin să ajute sistemul educațional, metodologii, platforme online pentru învățarea de la distanță.

În cadrul unui briefing, ministrul Igor Șarov a menționat că orele vor fi recuperate în special pentru categoriile de elevii defavorizați.

„Lumea a ieșit din războaie, după război întotdeauna ne doream pace, sănătate și o bucată de pâine, recuperarea se va produce chiar dacă nu vom reuși. Tot așa cum s-a recuperat după cel de-al doilea război mondial zeci de ani, noi vom reuși recuperarea indiferent de scenariile propuse, în special mă refer la cei din categoria defavorizați. Nu voi permite să fiți o generație de sacrificiu”, a menționat ministrul.

În acest sens, MECC solicită cadrelor manageriale să nu facă presiuni asupra educatorilor, învățătorilor și profesorilor, iar cadrelor didactice să asigure implimentarea curriculumului fără a face excese cu sarcini suplimentare activități care ar presupune aflarea elevilor foarte mult în fața calculatoarelor.

„Știu că RM nu a fost pregătită peste noapte cu tablete, laptopuri și suficiente cadre didactice cu competențe digitale pentru a face față situației excepționale. Cred că, la fel ca medicii, astăzi sunteți eroi, dar și părinții care trebuie să-și asume această provocare. Depunem eforturi să ajungem până la cei mai dezavantajați elevi, studenți care nu au acces la internet și platforme de învățare online. Am colectat datele de la organele locale de specialitate și 92% din elevi sunt antrenați la procesul de învățare de la distanță”, a punctat Șarov.

Ministerul Educației susține că în pofida pandemiei analizează mai multe scenarii pentru organizarea și desfășurarea examenelor de absolvire și că va fi ales cel mai optimal și în favoarea elevilor. La fel ministerul îndeamnă elevii să se pregătească în continuare pentru sesiune de BAC.

„Examinăm experiența altor state în acest sens. Decizia care va fi luată de către MECC va fi doar în favoare copiilor. Îndemnul meu este pregătirea în continuare pentru sesiune de BAC. Menționez că ultimul lucru pe care mi l-aș dori eu ca să renunțăm la examenle de bacalaureat în acest an”, a precizat Igor Șarov în cadrul briefingului privind desfășurarea procesului educațional la distanță, când prezența fizică a elevilor în sălile de clasă este restricționată, în scopul prevenirii și răspândirii epidemii virusului COVID-19.

Cât despre salariile angajațiilor din sistemul educațional, ministrul susține că a solicitat achitarea integrală a acestora și există o dispoziție în acest sens semnată pe 26 martie curent.

Citește și: Încă un medic, indignat de diaspora care nu vrea să cumpere poliță de asigurare medicală

Total
0
Shares
Total
0
Share