Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea Săptămânii Educației

În premieră, Ministerul Educației și Cercetării organizează, în perioada 22-28 aprilie, Săptămâna Educației cu genericul „Moldova pentru Educație” – o acțiune amplă care își propune să evidențieze importanța educației și să consolideze societatea în jurul dezvoltării acestui domeniu strategic. Agenda evenimentului și principalele subiecte de discuții au fost anunțate astăzi în cadrul unei conferințe de presă de Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

„Timp de o săptămână vom discuta despre principalele provocări care există în sistem, dar și despre soluții, și să oferim posibilitatea pentru toată lumea să participe la această discuție publică. Începând cu ziua de joi până duminică, vom avea zilnic evenimente dedicate subiectelor legate de educație”, a menționat ministrul.

Subiectul central al discuțiilor îl va constitui rețeaua de școli model, care va include 35 de instituții de învățământ în fiecare dintre care se vor face investiții de până la 2 milioane de euro, astfel ca acestea să corespundă standardelor în domeniu și să asigure educație de calitate tuturor copiilor.

În acest context, în cadrul săptămânii educației, pe data de 25 aprilie, va fi lansat Parteneriatul Național „Moldova pentru Educație”, o inițiativă a Ministerului Educației și Cercetării, sub patronajul Președinției Republicii Moldova. Inițiativa își propune să mobilizeze întreaga societate, inclusiv mediul de afaceri, pentru a susține creșterea calității educației în țara noastră. „În cadrul acestui efort am reușit să convingem mai multe companii care vor sprijini mai multe școli model, pentru a pune umărul la consolidarea acestei rețele. Avem peste 10 companii care ne sunt alături în această campanie”, a menționat Dan Perciun.

La fel, în cadrul săptămânii educației vom discuta despre ce schimbăm când vine vorba de modul în care pregătim profesorii în formare inițială, ce schimbăm în formarea continuă, cum implementăm mentoratul în țara noastră.

Un alt subiect major al Săptămânii Educației este lansarea conceptului de dezvoltare curriculară până în 2027. Tot în această săptămâna, vom discuta cu părinții despre ce înseamnă parenting, care sunt principalele probleme cu care se confruntă adolescenții și cum părinții pot răspunde acestor provocări. Discutăm și despre educația prin joc și multe alte subiecte interesante pentru toți.

Vom avea o zi dedicată Consiliului Elevilor, în care îi instruim și încurajăm să participe mai mult în viața școlii și a comunității.

Săptămâna Educației va culmina cu un eveniment destinat absolvenților clasei a XII-a. Așteptăm 3 000 de tineri din țară la Chișinău, alături de care să celebrăm profesia pedagogică și să-i încurajăm să aleagă să devină profesori.

Săptămâna Educației în Moldova este susținută de Banca Mondială, USAID, UNICEF, UNDP, UNFPA, Uniunea Europeană, Ambasada Statelor Unite ale Americii.

Total
0
Shares
Total
0
Share