Oficial

Ministerul Justiției a lansat procedura de selectare a candidaților la funcția de arbitru, în temeiul Acordului de Asociere RM-UE

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministerul Justiției a adus la cunoștință despre lansarea publică a procedurii de selectare a candidaților la funcția de arbitru, în sensul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, transmite Telegraph.md

Comitetul de asociere reunit în configurația comerț va întocmi lista de persoane care doresc și sunt în măsură să fie arbitri.

Pentru a putea fi arbitru, candidatul trebuie să întrunească o serie de criterii de eligibilitate.

Arbitrul este independent și imparțial, evită crearea unei aparențe de încălcare a deontologiei sau de favorizare a unei părți și nu este influențat de interesul personal, de presiuni externe, de considerente de ordin politic, de proteste publice, de loialitatea față de o parte sau de frica de a face obiectul criticilor.

După confirmarea alegerii sale, un arbitru trebuie să fie disponibil să își îndeplinească și își îndeplinește atribuțiile cu atenție și promptitudine pe durata întregii proceduri, în mod onest și cu profesionalism.

Arbitrii trebuie să dețină cunoștințe de specialitate și experiență în drept și comerț internațional. Aceștia trebuie să fie independenți, să își exercite atribuțiile în nume propriu, să nu accepte instrucțiuni din partea niciunei organizații și a niciunui guvern, să nu fie afiliați guvernului vreunei părți și să respecte codul de conduită prevăzut în anexa XXXIV la Acordul de Asociere RM-UE.

Astfel, persoanele interesate, ce întrunesc criteriile de eligibilitate expuse mai sus și posedă limba engleză, urmează să depună CV-ul , în limbile română și engleză, la sediul Ministerului Justiției sau la adresa electronică indicată pe pagina instituției, până la data de 12 iunie.

Citește și: Ministerul Apărării, în proces de tranziție la faza II a Pachetului Iniţiativei de Consolidare a Capacităţii de Apărare a Republicii Moldova

loading...

Comments are closed.