Actual

Ministerul Sănătății dezminte constatările Curții de Conturi care se regăsesc în raportul privind administrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministerul Sănătății dezminte constatările Curții de Conturi care se regăsesc în raportul privind administrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19.

Menționăm că respectarea cerințelor privind administrarea vaccinurilor în termen valabil este o prioritate și este monitorizată atât de instituțiile medico-sanitare care realizează vaccinarea, cât și de ANSP.

Constatările prezentate de Curtea de Conturi se bazează pe datele extrase din Registrul de Evidență a Vaccinării și se referă la perioada 30.05 – 31.08.2021. Declarăm că nicio doză de vaccin nu a fost administrată cu termen expirat, iar colectarea și introducerea, uneori, întârziată a datelor despre dozele de vaccin nu au nimic comun cu însăși administrarea dozei. La acel moment, sistemul de evidență informațional nu era suficient de dezvoltat că să evite erorile tehnice de înregistrare.

Aceste informații au fost prezentate și Curții de Conturi la etapa de examinare a raportului și în cadrul ședinței de prezentare a acestuia. Prin urmare, reprezentanții Ministerului Sănătății îsi exprimă in continuare dezacordul față de interpretările expuse în raport. Mai mult, informăm că nici într-un registru de evidență nu se regăsesc date care ar confirma concluziile Curții de Conturi.

De asemenea, o astfel de concluzie poate fi făcută doar în baza evaluării fluxului de doze de vaccin – intrare de stocuri, administrare și rebut, elementul principal fiind termenul de valabilitate, care poate ușor demonstra că aceste constatări nu sunt bazate pe o evidență și evaluare specifică.

În ceea ce privește, constatările care se referă la suspiciunile privind falsificarea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19, reiterăm că Ministerul Sănătății a fost prima autoritate care a sesizat organele de drept despre aceste posibile ilegalități și conlucrează în continuare cu ele.

Comunicat de presă.

loading...

Comments are closed.