Ministrul Apărării îndeamnă cetățenii să respecte normele impuse de autorități în perioada sărbătorilor pascale

Militarii vor fi la datorie de Paşti, inclusiv în noaptea Învierii. „Vă rog să daţi dovadă de respect şi înţelegere faţă de militarii noştri şi să vă conformaţi restricţiilor impuse de autorităţile ţării în contextul pandemiei”.

A fost mesajul ministrului apărării, Alexandru Pînzari, citat de IPN.

Vineri, la un briefing de presă, ministrul a precizat că 120 de militari patrulează zilnic în Chişinău, Balţi şi Cahul şi că aceştia vor fi la datorie și de Paşti. „Înţeleg perfect că aţi dori să mergeţi la biserică, să vă vizitaţi părinţii sau rudele. În acest an însă prioritatea şi responsabilitatea mostră, a tuturor, este sănătatea personală şi cea publică”, a subliniat Alexandru Pînzari.

În contextul situaţiei epidemiologice din ţară, Ministerul Apărării și Armata Națională au cheltuit 900 de mii de lei pentru achiziţionarea medicamentelor antivirale şi a dezinfectanţilor. În Spitalul Clinic Militar nu există niciun caz de infectare cu noul tip de coronavirus printre medici şi personalul medical. Instituţia a spitalizat şi testat peste 200 de pacienţi care prezentau simptome de COVID-19. Ministrul a menţionat că a fost înregistrat un caz de infectare a unei angajate dintr-o unitate din Cahul. Aceasta se simte bine şi urmează să fie externată în câteva zile.

Citește și: Ministerul Agriculturii a procurat un lot de 106 tractoare, cu suportul guvernului japonez

Total
0
Shares
 
Total
0
Share